Decizia CCR nr. 269/2021Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.04.2021 · dosar 21.590/3/2018
Punctul 29
29. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.271D/2018, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța consideră că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia jurisdicția administrativă nu este gratuită, în contextul în care cauțiunea nu se constituie ca venit la bugetul organului administrativ-jurisdicțional care soluționează contestația, ci aceasta se restituie părții care a depus-o, printr-o solicitare adresată de cel care a depus-o la foarte scurt timp de la data rămânerii definitive a hotărârii sau a încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire. Practic, această măsură este menită să responsabilizeze contestatorii în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a respectivelor contestații și să dea posibilitatea autorităților contractante de a achiziționa cât mai curând lucrările, serviciile ori produsele de care au nevoie. Referitor la încălcarea accesului la justiție, instanța invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din cauzele conexate C-439/14 și C-488/14 și arată că scopul instituirii cauțiunii îl reprezintă combaterea exercitării abuzive a căilor de atac, ce corespunde unui obiectiv de interes general. Instanța mai reține că din punctul de vedere al obiectivului urmărit, situația cauțiunii reglementată de art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 este similară cu cea a garanției de bună conduită reglementată de reglementarea anterioară cuprinsă în art. 271^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006. În ceea ce privește proporționalitatea, chiar dacă în legea actuală cauțiunea este mai mare decât garanția de bună conduită analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din cauzele C-439/14 și C-488/14, totuși, ea se încadrează în procentul de 2% apreciat de CJUE ca fiind un cuantum ce nu este de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în materie de achiziții publice (a se vedea în acest sens Hotărârea CJUE din 6 octombrie 2015 pronunțată în Cauza C-61-14). ...
Sursa oficială ↗