Decizia CCR nr. 241/2022Punctul 6

6. Se mai arată că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, ori de câte ori instituirea cauțiunii presupune o condiție de admisibilitate a exercitării dreptului prin care partea își apără însuși dreptul, există situația încălcării dreptului de acces la justiție. Regimul juridic al cauțiunii prevăzut la art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 este cel stabilit prin Codul de procedură civilă, și anume, în principal, acela de constituire a unei garanții pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a formulării unei cereri, și nu de instrument de blocare a accesului la justiție. Din această perspectivă, vechea reglementare în materia achizițiilor publice instituia obligația depunerii unei garanții de bună conduită al cărei unic scop era acela de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător. Textul criticat introduce obligativitatea achitării unei cauțiuni, iar, sub aspectul naturii juridice, cauțiunea reglementată prin art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 reprezintă o garanție reală sau personală, prevăzută de lege pentru acoperirea eventualului prejudiciu cauzat uneia dintre părțile litigante. Însă, din această perspectivă, dispozițiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituționale, întrucât textul criticat nu se limitează la a stabili această destinație cauțiunii, ci încalcă cerința constituțională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicționale, întrucât, în condițiile legii, cauțiunea se constituie venit la bugetul de stat și este transformată într-o taxă pentru exercitarea dreptului de acces la justiție. ...