Decizia CCR nr. 271/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, potrivit art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situația în care comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură nu se poate face prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis. Așadar, apreciază că scopul comunicării cu confirmare de primire este ca expeditorul să fie avizat că destinatarul comunicării a luat cunoștință de comunicare sau cel puțin ar fi putut lua cunoștință de aceasta (în situația în care refuză să primească corespondența). În acest context susține că procedura afișării nu asigură în niciun caz certitudinea comunicării citațiilor și a actelor de procedură, ci, dimpotrivă, contrastează cu modalitatea de transmitere a actului de procedură, respectiv aceea a confirmării de primire, întrucât, afișând actul, nu există certitudinea confirmării de primire. Așa fiind, comunicarea citațiilor sau a actelor de procedură „cu confirmare de primire“ nu poate fi făcută, în opinia autorului excepției, prin afișare pentru că această ultimă modalitate este specifică unei comunicări simple, existând astfel o contradicție evidentă între cele două, și anume: în cazul comunicării simple, expeditorul nu dorește să aibă certitudinea primirii comunicării de către destinatar, pe când, în cazul comunicării cu confirmare de primire, expeditorul dorește să știe că destinatarul comunicării a primit efectiv corespondența. ...