Decizia CCR nr. 265/2021Punctul 15
Punctul 15
15. Curtea reține că problema momentului plății prezintă o importanță deosebită în situațiile în care plata este făcută în preajma scadenței, având în vedere că ulterior acestui moment încep să curgă creanțele fiscale accesorii, stabilirea momentului plății având influență asupra momentului de la care astfel de creanțe iau ființă. Curtea reține astfel că legiuitorul a reglementat diverse momente considerate a fi momentul plății, în funcție de modalitatea stingerii prin plată a obligațiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituții publice. Raportat la speță, Curtea observă că în cazul plăților efectuate prin intermediul cardurilor bancare, momentul plății este considerat data la care a fost efectuată tranzacția, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, referitor la procedura și tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare, legiuitorul i-a conferit, în acest domeniu, competență ministrului finanțelor publice ca prin ordin să stabilească tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare, în acest sens fiind Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.376/2016 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în sistem online prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plăți, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 10 august 2016. Curtea reține că, în prezent, acest ordin a fost abrogat expres prin art. 3 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.809/2020 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în sistem online prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plăți, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 15 octombrie 2020. ...
Sursa oficială ↗