Decizia CCR nr. 264/2021Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că termenul de 6 luni instituit de textul de lege criticat este un termen nerezonabil, creat în favoarea organului fiscal, în condițiile în care, în practică, organul fiscal nu răspunde niciodată la contestație în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Apreciază că instituirea acestui termen special de 6 luni dă posibilitatea organului fiscal de a sta în pasivitate, îngrădind astfel dreptul contestatorului de a se adresa instanței de contencios administrativ. Autorul excepției arată, de asemenea, că de la data emiterii unui act administrativ fiscal, cum este o decizie de impunere, organul fiscal poate emite direct titlul executoriu, întrucât contestația fiscală nu suspendă executarea silită, iar astfel se creează un cerc vicios, în care contestatorul nu are acces la justiție pentru anularea actului administrativ, aflându-se în situația în care este executat silit din cauza termenului mult prea lung de 6 luni, prevăzut de art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Așa fiind, caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei și în raport cu complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, obiectul litigiului, precum și cu miza litigiului pentru persoana interesată. Or, este evident că acest termen de 6 luni nu este unul rezonabil pentru complexitatea unor cauze ce pun în discuție acte administrative fiscale și pentru miza litigiilor, în condițiile în care încalcă dreptul la un proces echitabil și îngrădește dreptul de acces la justiție, creându-se un cerc vicios în care contribuabilul nu are posibilitatea să își apere drepturile și să solicite anularea actului într-un termen care să nu îi prejudicieze drepturile. Concluzionând, autorul excepției susține că scopul art. 21 din Constituție și al art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului este acela ca justiția să nu fie realizată cu întârzieri care să compromită eficiența și credibilitatea sa, sens în care menționează că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea Constituțională au decis că termenul rezonabil include și durata unor proceduri prealabile sesizării instanței și se calculează până la soluționarea cauzei. ...
Sursa oficială ↗