Sari la conținut

Decizia CCR nr. 264/2021Punctul 26

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.04.2021
Dosarul
816/118/2018

26. Așa fiind, Curtea apreciază că raționamentul legiuitorului în stabilirea unui termen de 6 luni de soluționare efectivă a contestației de către organul fiscal, ce poate fi prelungit pentru motive temeinice, rezidă tocmai din necesitatea analizării acesteia cât mai grabnic și în baza tuturor actelor de care dispune, pe care le poate solicita contribuabilului sau altor autorități, și nicidecum al îngrădirii dreptului contribuabilului/ plătitorului nemulțumit de a se adresa instanței de contencios administrativ competente în analizarea pe fond a actului fiscal contestat. Totodată, legiuitorul a lăsat la îndemâna contribuabilului, pentru evitarea demarării unei proceduri execuționale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală intitulat „Suspendarea executării actului administrativ fiscal“. Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă o atare împrejurare nu aduce atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă putând suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, potrivit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie