Decizia CCR nr. 267/2021Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.04.2021 · dosar 18.561/280/2017
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile art. 12 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care sintagma „se va aplica aceasta“ din cuprinsul reglementării criticate nu privește și executarea sancțiunii, întrucât astfel se creează o situație discriminatorie între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, dar care beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii. Susține astfel că în măsura în care sintagma „se va aplica aceasta“ nu privește și executarea sancțiunii, aceasta limitându-se strict și textual numai la aplicarea acesteia de către organul constatator, se creează o discriminare vădită și nejustificată privind situația celui față de care a fost luată măsura sancționării contravenționale, sancțiunea nu a fost executată, dar se pune în executare, iar ulterior fapta contravențională prevede o sancțiune mai ușoară. În acest sens invocă considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei „nu se mai sancționează“ din cuprinsul art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și apreciază că raționamentul instanței de contencios constituțional reținut în considerentele deciziei precitate este valabil și în prezenta cauză, în sensul că și în cazul contravențiilor săvârșite sub imperiul legii vechi, care prevedea o sancțiune mai grea, fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei și trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere susține că și sintagma „se va aplica aceasta“ trebuie înțeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care prevede o sancțiune contravențională mai ușoară, sancțiunile aplicate sub imperiul legii vechi, dar neexecutate sau aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, se execută în forma prevăzută de legea nouă. Învederează faptul că așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care sancționează mai ușor fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea contravențională mai favorabilă le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ. Așa fiind, consideră că pentru a fi respectate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă care ulterior este sancționată cu o sancțiune mai ușoară printrun nou act normativ urmează să fie executată în varianta prevăzută de legea nouă, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. ...
Sursa oficială ↗