Decizia CCR nr. 247/2021Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, dreptul la un proces echitabil și la folosirea căilor de atac prevăzute de lege, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât legiuitorul nu a reglementat printre cazurile de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ipoteza în care „judecata lipsește la prima instanță“. În acest sens, autorii excepției arată că în dispozițiile de lege criticate sunt prevăzute limitativ situațiile în care, admițând apelul, instanța de control judiciar desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Astfel, rejudecarea de către această instanță are loc numai atunci când: judecata cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; au fost încălcate dispozițiile privind compunerea completului de judecată; au fost încălcate dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată; procurorul nu a participat la judecată, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; inculpatul nu a fost prezent, iar participarea sa este obligatorie potrivit legii; inculpatul sau celelalte părți nu au fost asistate de către avocat, deși asistența juridică este obligatorie. Întrucât aceste cazuri sunt limitativ prevăzute de textul de lege criticat, instanța de apel nu poate dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale normelor care vizează desfășurarea procesului penal. Consideră că reglementarea este deficitară și nu acoperă toate situațiile în care lipsește practic judecata în primă instanță a procesului penal. Astfel, susține că în jurisprudență „există nenumărate soluții de admitere a căii de atac și de trimitere a cauzei spre rejudecare dacă se apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil cu ocazia judecării fondului ori există vreun alt viciu semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală“. Cu titlu exemplificativ, arată că „practica judiciară a stabilit că există astfel de cazuri atunci când: s-a dispus condamnarea pentru o altă infracțiune decât cea care face obiectul trimiterii în rejudecare; instanța a omis să se pronunțe cu privire la una sau mai multe dintre infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată; lipsește cercetarea judecătorească în primă instanță; lipsește cu totul motivarea hotărârii instanței de fond; s-a aplicat o singură pedeapsă pentru mai multe infracțiuni; s-au încălcat principiile fundamentale ale contradictorialității și nemijlocirii administrării probelor la instanța de fond“. Menționează că, în situații de acest gen, instanțele de control judiciar au făcut aplicarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție. Or, în ipotezele de mai sus, dacă se aplică formal dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, inculpatul ajunge să beneficieze efectiv de un singur grad de jurisdicție, iar dreptul la o cale de atac devine iluzoriu. Arată că, în apel, potrivit efectului devolutiv al acestuia, are loc o nouă judecată în fond, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, dar și a altor probe pertinente, concludente și utile, administrate pentru prima dată în apel. Consideră însă că efectul devolutiv nu poate fi înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de apel, întrucât aceasta din urmă trebuie să realizeze un control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătorești în primă instanță. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inacceptabile, în care prima instanță, în urma unei cercetări judecătorești superficiale, soluționează cauza în fond, fără respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care, din motive subiective, prima instanță nu le-a administrat în mod nemijlocit. Apreciază că realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești ar răpi inculpatului un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme el nu ar mai avea la dispoziție nicio cale de atac. ...