Decizia CCR nr. 244/2021Punctul 8

8. Se mai susține că, în considerarea art. 49 din Legea fundamentală, în componenta sa referitoare la minori, legiuitorul are obligația constituțională de a reglementa un regim special de protecție și asistență a minorilor și a tinerilor. Or, reglementând aceste aspecte, se observă că se creează o discriminare pe criteriul de vârstă a minorilor care se luptă cu o boală gravă, în condițiile în care art. 49 din Constituție nu prevede și nu permite nicio altă condiție în afara aceleia ca aceștia să fie minori. Această consacrare a dreptului minorului la ocrotire specială, sub forma ocrotirii părintelui, fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute de art. 1 alin. (2) din Constituție, și prevederilor privind ocrotirea copiilor cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în alte pacte și tratate la care România este parte. Art. 106 alin. (1) din Codul civil prevede că: „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.“ Exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești trebuie subsumate interesului superior al copilului. Legea nu determină conținutul concret al noțiunii de „interes al minorului“. Interesul minorului include toate drepturile sale, fără a se limita însă la acestea. Enunțat ca principiu legal încă din anul 2004, prin Legea nr. 272/2004, interesul superior al copilului este exprimat foarte general și cuprinzător în preambulul Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată: „dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității“ copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere“, pregătirea pentru a trăi „independent în societate“ și educația în spiritul idealurilor „păcii, demnității, libertății, toleranței, egalității și solidarității“. Din punct de vedere juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, astfel cum rezultă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și Constituția României. Cu titlu de exemplu, se menționează dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon sau neglijență, dreptul la învățătură etc. Rezultată din utilizarea conceptului legal de „interes superior al copilului“, „superioritatea“ interesului copilului trebuie înțeleasă, astfel cum rezultă și din art. 2 din Legea nr. 272/2004, în sensul că spre realizarea acestor drepturi trebuie să conveargă, să se subordoneze și la aceste drepturi trebuie să se raporteze acțiunile tuturor factorilor ale căror responsabilități generale, sectoriale sau specifice implică relația cu copilul - de la părinți la sistemul de învățământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei. ...