Decizia CCR nr. 283/2023Punctul 41
Punctul 41
41. De asemenea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precitată, paragraful 626, Curtea, în cadrul unui control de constituționalitate a priori efectuat cu privire la o lege de punere de acord a dispozițiilor din Codul penal constatate ca fiind neconstituționale cu deciziile sale anterioare, a reținut că legiuitorul nu a pus de acord prevederile art. 297 din Codul penal cu Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. În aplicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, legiuitorul ar fi trebuit să fie mai ales preocupat de definirea intensității vătămării, cu referire la drepturile sau interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice, și nu de stabilirea unui prag valoric derizoriu în sine [pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie], care, în realitate, nu rezolvă problema caracterului de ultima ratio a sancțiunii penale. Practic, prin modul de reglementare a textului analizat, vor persista aceleași probleme cu privire la dificultatea delimitării diverselor forme de răspundere față de cea penală. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul a încălcat prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, ignorând viziunea de ansamblu ce rezultă din decizia Curții Constituționale asupra infracțiunii antereferite. ...
Sursa oficială ↗