Decizia CCR nr. 216/2021Punctul 8
Punctul 8
8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, neputând conduce, prin ele însele, la încălcarea principiului separației puterilor în stat sau la o îngrădire a accesului liber la justiție ori la un proces echitabil. Mai mult, arată că, în cadrul unei jurisprudențe constante, în cadrul controlului de constituționalitate asupra unor dispoziții din Legea nr. 161/2003 și din Legea nr. 176/2010, Curtea Constituțională a stabilit că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă. Totodată, nu se pune problema îngrădirii neconstituționale sau neconvenționale a unor drepturi legitime prin reglementarea de către legiuitor a conflictului de interese pentru aleșii locali. În plus, criticile formulate de autorul excepției vizează aspecte de aplicare în concret a Legii nr. 161/2003, aplicare ce urmează a fi verificată din punctul de vedere al legalității de instanța de contencios administrativ prin raportare la ansamblul prevederilor care reglementează activitatea finalizată cu întocmirea raportului de evaluare, precum și la celelalte dispoziții de lege naționale sau convenționale incidente în materie. ...
Sursa oficială ↗