Decizia CCR nr. 199/2021Punctul 18
Punctul 18
18. Totodată, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede obligația judecătorilor, a procurorilor, a magistraților-asistenți și a personalului auxiliar de specialitate de a da anual o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. De asemenea, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede în sarcina persoanelor care dețin aceleași funcții anterior enumerate obligația de a face o declarație autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile anterior menționate. Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede în privința acelorași persoane obligația de a completa anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Încălcarea acestor dispoziții legale conduce la eliberarea din funcția deținută, respectiv cea de judecător sau de procuror. Toate aceste declarații se înregistrează și sunt depuse la dosarul profesional, respectiv se arhivează la compartimentul de resurse umane. Or, toate obligațiile anterior arătate sunt de natură a garanta îndeplinirea de către magistrați a condițiilor de onestitate prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002. ...
Sursa oficială ↗