Decizia CCR nr. 198/2021Punctul 45
Punctul 45
45. La data de 12 octombrie 2020, Președintele României a formulat cerere de reexaminare a legii având obiectul menționat. În cererea de reexaminare s-a arătat, în esență, că „în perioada în care a funcționat - până la desființarea sa prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2019, la data de 31 decembrie 2020 - această instituție nu a acționat în vederea atingerii scopului și misiunii pentru care a fost înființată. Mai mult, nu numai că Institutul nu a reușit să își demonstreze utilitatea, ci a generat, prin activitatea sa și contrar obiectivului său stabilit prin lege, numeroase tensiuni și controverse în spațiul public. Toate aceste aspecte, precum și cele privind unele deficiențe în cheltuirea fondurilor publice denotă că orice demers în vederea menținerii funcționării acestui institut ar fi de natură să afecteze însuși scopul pentru care acesta a fost creat, potrivit legii“. Ca urmare, „soluția adoptată de Parlament în sensul respingerii ordonanței de desființare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 trebuie reanalizată, în condițiile în care acest institut și-a dovedit de-a lungul timpului ineficiența. În acest sens, apreciem că soluția legislativă de aprobare prin lege a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2019 ar fi în total acord cu prerogativele de control parlamentar conferite de legiuitorul constituant Parlamentului, ceea ce implică maximă responsabilitate în analiza activității unor asemenea instituții. Din această perspectivă, decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice prin desființarea instituțiilor care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create reprezintă nu numai o atitudine consonantă cu rolul conferit Parlamentului prin Legea fundamentală - aceea de organ reprezentativ suprem al poporului român -, ci și o probă de atașament al parlamentarilor, în exercitarea mandatului, față de interesele cetățenilor, precum și o dovadă de autentică moralitate“. ...
Sursa oficială ↗