Decizia CCR nr. 61/2017Punctul 12
Punctul 12
12. Se arată că art. 10 teza a doua din lege încalcă art. 65 alin. (2) lit. a) -j) din Constituţie, întrucât prevede adoptarea legilor de interpretare în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, deşi textul constituţional sau Regulamentul celor două Camere ale Parlamentului nu reglementează posibilitatea adoptării unor asemenea legi în şedinţă comună. De asemenea, art. 10 este contrar art. 74 alin. (1) din Constituţie, întrucât acordă iniţiativă legislativă Avocatului Poporului în condiţiile în care textul constituţional de referinţă nu prevede un asemenea drept; mai mult, se creează chiar o confuzie între dreptul de iniţiativă legislativă al cetăţenilor, reglementat de art. 74 din Constituţie, şi dreptul „de sezină“ al cetăţenilor în legătură cu interpretarea normei. ...
Sursa oficială ↗