Decizia CCR nr. 173/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2021 · dosar 4.453/1/2015
Punctul 7
7. Se mai susține că, potrivit art. 18 din Convenție, pedepsele nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care au fost prevăzute. Or, scopul pedepsei este nu doar cel de exemplaritate și, prin aceasta, de prevenție (deziderat greu tangibil doar prin aplicarea pedepsei, din cauza unor resorturi variabile care țin de psihologia umană și care excedează prezentei analize), ci mai ales de îndreptare și de reabilitare. Însă, pentru atingerea acestui scop, pedeapsa aplicată trebuie să întrunească două caracteristici: să fie justă - și aceasta se face prin individualizarea eminamente judiciară a pedepsei - și să fie percepută ca justă de inculpat, dar și de cei cărora li se adresează funcția de exemplaritate. Se susține că un asemenea spor obligatoriu al pedepsei, în mod categoric, nu întrunește niciuna dintre cele două caracteristici și nu își poate îndeplini scopul. Poate doar crea un sentiment de injustiție, fiind în fapt o intervenție disproporționată, un abuz din partea autorității statale, manifestat în pofida dispozițiilor art. 17 din Convenție. ...
Sursa oficială ↗