Decizia CCR nr. 146/2021Punctul 29
Punctul 29
29. Din evaluarea cadrului legislativ, atât a celui în materie penală, cât și a celui prin care au fost completate anumite acte normative care cuprind dispoziții procesual penale și prin care este modificat și completat statutul unor categorii socioprofesionale, Curtea a constatat, prin decizia menționată, că statul, prin autoritățile sale cu competențe legislative, deși a procedat la o reformă în acest sens, nu a stabilit și un sistem de referință unitar în privința efectelor pe care le produce instituția amânării aplicării pedepsei prevăzută de Codul penal, raportat la art. 87 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 (și la celelalte acte normative pe care Legea nr. 255/2013 le modifică), întrucât modalitatea în care a fost configurat textul criticat indică faptul că acesta nu urmează concepția generală a instituției amânării aplicării pedepsei și, prin urmare, conduce la discriminări. ...
Sursa oficială ↗