Decizia CCR nr. 151/2021Punctul 6
Punctul 6
6. Pe de altă parte, se arată că prevederile art. 20 din Constituție instituie prioritatea de aplicare a reglementărilor internaționale mai favorabile, față de reglementările interne contrare acestora din urmă, cum este și cazul Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, față de Legea nr. 272/2004. Or, în speța dedusă soluționării instanței de judecată a fost respinsă ca inadmisibilă desemnarea unei persoane care să se ocupe de întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, dat fiind faptul că aceasta nu făcea parte din „familia extinsă“, potrivit textului de lege criticat. În speță, părintele care muncește în străinătate nu mai are nicio rudă în viață care să facă parte din familia extinsă, cu excepția unui frate care, de asemenea, muncește în străinătate. În acest caz, se susține că este preferabil ca părintele aflat în această situație să poată delega temporar autoritatea părintească unei persoane de încredere, față de situația plasamentului obligatoriu la un asistent maternal profesionist. ...
Sursa oficială ↗