Decizia CCR nr. 151/2021Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în temeiul art. 4 lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de „familie extinsă“ cuprinde rudele copilului, până la gradul IV inclusiv, iar potrivit art. 4 lit. d) din același act normativ, noțiunea de „familie substitutivă“ cuprinde persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV și asistenții maternali care asigură creșterea și îngrijirea copilului, în condițiile legii. De asemenea, potrivit art. 122 din Legea nr. 272/2004, pot primi copii în plasament familiile și persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exercițiu, domiciliul în România și care prezintă garanții morale și condiții materiale necesare creșterii și îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi. Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu; programul de lucru este impus de nevoile copiilor; planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament; în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție. Totodată, art. 122 alin. (5) din același act normativ instituie dispoziția potrivit căreia condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. ...
Sursa oficială ↗