Sari la conținut

Decizia CCR nr. 134/2021Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
02.03.2021
Dosarul
1.620/2/2019

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și (5) și ale art. 549^1, în ansamblul său, din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autori, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 549^1 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărire penală. [...] (5) Judecătorul de cameră preliminară, soluționând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge propunerea și dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; b) admite propunerea și dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desființarea înscrisului. [...]“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie