Decizia CCR nr. 111/2021Punctul 26
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 23.02.2021
- Dosarul
- 3.850/109/2018
26. De asemenea, Curtea observă că autorul excepției formulează critica de neconstituționalitate prin coroborarea a două texte din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) , apreciind, în final, că dispozițiile acestuia din urmă, referitoare la suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei, sunt constituționale numai în măsura în care instanța de fond ar admite acțiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ și nicidecum și în situația în care instanța ar respinge o asemenea acțiune, situație cu privire la care legiuitorul nu a mai prevăzut nimic expres. Or, Curtea Constituțională, în exercitarea controlului a posteriori, nu examinează dispozițiile de lege criticate decât prin raportare la principiile și drepturile fundamentale cuprinse în normele constituționale și convenționale sau alte instrumente juridice la care România este parte, și nu prin raportare la alte reglementări din legislația internă. De asemenea, nici completarea sau modificarea unor texte legislative nu reprezintă atribuții specifice instanței de contencios constituțional, ci ale legiuitorului. Prin urmare, sub acest aspect, Curtea constată că, astfel formulate, aceste critici nu pot fi reținute. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.