Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 43

43. În ceea ce privește art. 10 alin (1^1) se arată că introducerea soluției legislative referitoare la cauza de nepedepsire cu privire la infracțiunile prevăzute și sancționate la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 nu are caracter de noutate. În forma anterioară modificării intervenite în anul 2013, art. 10 alin. (1) reglementa cauza de nepedepsire. Însă se arată că prevederile art. 10 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 241/2005 reglementează dispunerea renunțării la urmărirea penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni reglementate la art. 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005, în condițiile acoperirii de către inculpat a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20%. Limitele speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute pentru infracțiunile reglementate la art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005 sunt de la 3 la 10 ani, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, și, respectiv de la 5 la 15 ani, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Totodată, limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute pentru infracțiunea reglementată la art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt de la 2 la 8 ani. Așa fiind, legea criticată obligă să se renunțe la urmărirea penală în situația săvârșirii unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care depășește 7 ani, aspect ce contravine logicii reglementării instituției renunțării la urmărirea penală. Astfel, dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005, coroborate cu cele ale art. 8 și 9 din aceeași lege, permit dispunerea soluției mai sus arătate, în cazul unor pedepse cu închisoarea mai mari de 7 ani, spre deosebire de prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală ce reglementează limita de 7 ani ca limită specială maximă a pedepselor pentru infracțiunile în cazul cărora se poate dispune renunțarea la urmărirea penală. ...