Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 5

5. O primă modificare operată în procedura reexaminării, cu încălcarea limitelor acesteia, limite pe care le-am evidențiat mai sus, a reprezentat-o introducerea în lege, în dispozițiile art. 10 alin. (1^1) și alin. (1^2) a unei cauze de nepedepsire, respectiv: La articolul 10, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins: (1^1) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare. (1^2) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1^1) 5.1. Examinând dispozițiile legii în forma anterioară reexaminării constatăm că aceasta nu cuprindea nicio prevedere referitoare la vreo cauză de nepedepsire. Totodată, constatăm că art. 10 alin. (1^2) din legea reexaminată prevede că dispozițiile art. 10 se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și alin. (1^1), ceea ce conduce la concluzia că respectiva cauză de nepedepsire va fi aplicabilă tuturor inculpaților, căpătând un caracter real. Mai exact, un act de conduită ulterior săvârșirii infracțiunii a unuia dintre făptuitori, respectiv acoperirea prejudiciului, va profita și celorlalți indiferent de poziția subiectivă a celorlalți făptuitori. Altfel spus, din moment ce, din punct de vedere obiectiv, a fost acoperit prejudiciul de către un făptuitor cauza de reducere a pedepsei se va aplica tuturor acestora. Or, acest lucru este în contradicție cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 11 mai 2017, conform căreia dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005^1, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal . ^1 Art. 10. - (1) în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute în art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. În motivarea acestei soluții, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: – acoperirea integrală a prejudiciului până la momentul procesual stabilit de legiuitor nu se referă la fapta de evaziune fiscală, ci privește conduita făptuitorului după momentul comiterii faptei, conturând atitudinea psihică, de căință activă, manifestată de făptuitor până la acel moment procesual, conduită în raport cu care se poate aprecia asupra periculozității sale. În susținerea unei astfel de opinii stă și includerea de către legiuitor printre criteriile generale de individualizare a pedepsei a criteriului „conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal“, criteriu ce este avut în vedere la aprecierea periculozității făptuitorului în procesul individualizării judiciare a pedepsei, conform art. 74 alin. (1) lit. f) din Codul penal; ... – o eventuală acoperire integrală a prejudiciului de către autorul infracțiunii de evaziune fiscală, realizată la un moment ulterior comiterii faptei, reprezintă o manifestare a conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, pe care legiuitorul o califică ca fiind o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, păstrându-i un caracter personal. ... ... 5.2. În același sens este și jurisprudența recentă a Curții Constituționale (Decizia nr. 459 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 9 octombrie 2020, paragraful 24) care a constatat că, „prin introducerea în conținutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a cauzelor de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, legiuitorul, în evaluarea generică a pericolului social al faptei, a considerat că recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, până la momentul stabilit de legiuitor, este o împrejurare ulterioară săvârșirii infracțiunii care influențează acest pericol social și are ca efect atenuarea regimului sancționator, în raport cu conduita făptuitorului după comiterea faptei.“ Totodată, instanța de contencios constituțional concluzionează în cuprinsul aceleiași decizii - paragrafele 25 și 26 - că acoperirea integrală a prejudiciului de către autorul infracțiunii de evaziune fiscală, realizată la un moment ulterior comiterii faptei, reprezintă o manifestare a conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, pe care legiuitorul a calificat-o ca fiind o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, cu caracter personal. De altfel, opinia potrivit căreia art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal a fost reținută de instanța de control constituțional în jurisprudența sa (Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, Decizia nr. 272 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011, Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, și Decizia nr. 647 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012), potrivit căreia atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate, respectiv comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/ făptuitorului în sensul diminuării consecințelor faptei săvârșite constituie o circumstanță personală, cu efecte doar asupra participantului care are un asemenea comportament activ. În concluzie, Curtea reține că acoperirea integrală a prejudiciului de către făptuitor până la momentul procesual stabilit de legiuitor prin dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu se referă la fapta de evaziune fiscală săvârșită, ci privește conduita făptuitorului într-un moment ulterior comiterii faptei și atitudinea proprie a acestuia manifestată până la momentul procesual stabilit de legiuitor. ... 5.3. Față de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și de jurisprudența Curții Constituționale relevată mai sus apreciem că dispoziția din art. 10 alin. (1^2) din legea supusă controlului de constituționalitate, în sensul că acoperirea prejudiciului realizată de către un făptuitor duce la aplicarea cauzei de nepedepsire și în privința celorlalți, este nu numai contrară acestei jurisprudențe, ci pune în discuție și caracterul personal al răspunderii penale. Or, o atare cauză de nepedepsire, prin natura sa, este personală, ca și răspunderea penală. ... 5.4. Pe de altă parte, în acord cu cele susținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în sesizarea formulată în prezenta cauză, constatăm că textul criticat nu distinge cu privire la sfera de aplicabilitate a prevederilor art. 10 alin. (1^2), sintagma folosită de legiuitor, respectiv „dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților“, fiind de natură să creeze dificultăți de interpretare, nefiind evident dacă intenția de reglementare a fost aceea de a aplica o pedeapsă mai ușoară - amenda - ori o cauză de nepedepsire numai autorului/coautorilor și celorlalți participanți - instigatori și complici -, având toți calitatea de inculpați în același proces penal, sau „beneficiile“ art. 10 alin. (1) și alin. (1^1) se aplică tuturor participanților, inclusiv în cazurile în care unii dintre aceștia au fost descoperiți sau au dobândit calitatea de suspecți ulterior momentului în care unul dintre participanți/inculpați a acoperit deja integral prejudiciul. Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut că, deși legea penală nu poate avea o precizie absolută, fiind inevitabil nevoie de operațiuni de interpretare a acesteia, este obligatoriu ca ea să permită destinatarilor săi, la nevoie apelând la îndrumări clarificatoare, să determine în mod rezonabil care este conduita sancționată prin normele de incriminare și care sunt consecințele nerespectării lor, în circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. S-a statuat, totodată, că aceste considerente au cu atât mai mult în vedere cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 30). Nu în ultimul rând, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. [...] Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor.“ Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații ce respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară. Totodată, s-a reținut că trebuie avute în vedere și dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1) , potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, și pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“. Astfel, Curtea a constatat ca reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, paragraful III). ... 5.5. Prin raportare la standardele de constituționalitate mai sus invocate, legea criticată este de natură a genera o aplicare imprevizibilă, cu consecința pronunțării unor soluții diferite de către organele judiciare, în privința unor persoane care se află în situații juridice similare, astfel că sunt încălcate cerințele de calitate a legii, respectiv prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În plus, calificarea cauzei de nepedepsire ca fiind una reală, aplicabilă tuturor inculpaților, este de natură a ridica probleme de aplicare a legii, afectând deci standardele constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. Astfel, în ipoteza în care unii dintre participanți sunt judecați și condamnați pentru evaziune fiscală, iar ulterior alți participanți la săvârșirea aceleiași infracțiuni sunt descoperiți și cel puțin unul dintre aceștia din urmă achită prejudiciul, se pune problema dacă persoanelor deja condamnate și care, eventual, au și executat o parte din pedeapsă li se mai poate aplica o pedeapsă mai ușoară, respectiv amenda ori o cauză de nepedepsire. Mai mult, într-o astfel de ipoteză, dacă s-ar da prioritate unei hotărâri de condamnare deja definitive, s-ar putea susține o eventuală afectare a principiului egalității, întrucât aplicarea in rem a cauzei de nepedepsire se va fi realizat numai cu privire la participanții condamnați în același timp (în același proces penal), nu și cu privire la ceilalți participanți, descoperiți și judecați anterior. ... 5.6. Pentru aceste considerente, în opinia noastră, impunerea prin dispozițiile art. 10 alin. (1^2) a unui caracter real al cauzei de nepedepsire prevăzute în conținutul art. 10 alin. (1^1) din legea supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză - contrar întregii jurisprudențe anterioare a instanței de contencios constituțional și a dezlegării obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 9/2017 - este de natură să afecteze claritatea și previzibilitatea legii și să încalce prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, întrucât legiuitorul a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia (a se vedea Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, paragraful 38). ... ...