Decizia CCR nr. 97/2021Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015 a fost interpretat în practica majoritară a instanțelor de judecată ca instituind o procedură obligatorie ce trebuie parcursă de orice persoană care dorește repararea pagubelor suferite printr-un accident de circulație unde autoturismul condus de șoferul „vinovat“ avea o poliță de asigurare la una dintre societățile de asigurare aflate în insolvență, în speță „Astra Asigurări“ și „CarpaticaAsig“ - S.A. Susține că în aproape toate cauzele cu acest obiect instanțele de judecată au admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de Fondul de garantare a asiguraților, concomitent dispunând suspendarea cererii formulate în contradictoriu cu societatea de asigurări aflată în insolvență. Practic, în toate aceste situații, persoana vătămată în urma unui accident de circulație, „asigurat“ la o societate în insolvență, nu poate să se adreseze unei instanțe de judecată care să stabilească dacă pretențiile sale sunt întemeiate sau nu. Pe de altă parte, susține că această persoană nu poate să se adreseze nici Fondului de garantare a asiguraților, deoarece este evident că această instituție nu are atribuția legală de a stabili vinovății și, mai mult, de a cuantifica despăgubiri morale, aspecte care, evident, țin de resortul unei instanțe de judecată. Învederează faptul că în dosarele penale în care victimele s-au constituit părți civile, potrivit Deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, latura civilă se soluționează în contradictoriu cu societatea de asigurare aflată în insolvență, iar ulterior obținerii deciziei penale, aceasta este depusă la Fondul de garantare a asiguraților, care plătește în baza hotărârii instanței penale. ...