Decizia CCR nr. 97/2021Punctul 25
Punctul 25
25. În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției de neconstituționalitate a Deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2017 referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 86 din Codul de procedură penală în vederea stabilirii calității procesuale a entității denumite Fondul de garantare a asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment, precum și limitele răspunderii în procesul penal, decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2018, Curtea Constituțională observă că prin această decizie instanța supremă a reținut faptul că, pornind de la definiția conferită de art. 86 din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente este acea persoană care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces și este parte în procesul penal. Înalta Curte a subliniat faptul că „nici dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și nici cele ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență nu prevăd calitatea de parte responsabilă civilmente a Fondului de garantare a asiguraților, neexistând, așadar, nicio dispoziție legală în baza căreia această calitate să îi fie atribuită Fondului de garantare a asiguraților sau, în egală măsură, atât societății de asigurare, cât și Fondului de garantare. Or, în absența unei dispoziții legale, în condițiile în care societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente, iar deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia nu are ca efect încetarea calității de subiect de drept, nu există niciun temei legal în baza căruia calitatea de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare să îi fie transferată Fondului de garantare a asiguraților sau în baza căruia Fondul de garantare a asiguraților să fie introdus în procesul penal, ca a doua parte responsabilă civilmente. Nici din punct de vedere convențional Fondului de garantare a asiguraților nu-i revine vreo obligație decurgând din subrogarea în calitatea de asigurător, el fiind, așa cum s-a arătat, doar un garant în ceea ce privește plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cadrul unei proceduri administrative strict reglementate, ce se constituie în singura modalitate de recuperare a creanței de la această entitate juridică, în cazul falimentului unui asigurător. Așadar, în cazul Fondului de garantare a asiguraților există o societate de asigurare care are calitatea de parte responsabilă civilmente și calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, iar din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților se asigură efectuarea plății despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei proceduri administrative. Raporturile dintre creditorii de asigurări și Fondul de garantare a asiguraților se derulează în cadrul procedurii speciale reglementate în cap. III din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, iar nu în cadrul procesului penal“. ...
Sursa oficială ↗