Decizia CCR nr. 73/2021Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.02.2021 · dosar 8.678/212/2017
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că una dintre specificitățile contractului de donație constă în caracterul gratuit, în baza acestuia donatorul transferând în patrimoniul altei persoane un drept real sau de creanță în absența unei contraprestații echivalente valoric din partea donatarului. Totodată, de esența contractului de donație este și intenția de a gratifica, ceea ce înseamnă că, în toate cazurile, donatorul este animat de voința conștientă și manifestă de a dona, asumându-și în mod voluntar diminuarea ireversibilă a patrimoniului, în folosul donatarului. Tocmai în considerarea acestei consecințe severe a donației asupra patrimoniului donatorului, legiuitorul a stipulat caracterul irevocabil al donațiilor, ca modalitate de avertizare a donatorului asupra urmărilor contractului și a responsabilizării sale implicite cu privire la încheierea acestuia. De altfel, și caracterul solemn al contractului de donație, care necesită ad validitatem încheierea sa în formă autentică, subliniază natura specială a acestuia și reprezintă o garanție suplimentară instituită în beneficiul donatorului pentru evitarea riscului ca patrimoniul acestuia să fie diminuat în mod iremediabil altfel decât ca urmare a exteriorizării exprese și neîndoielnice a voinței de a dona. ...
Sursa oficială ↗