Decizia CCR nr. 891/2020Punctul 15

15. Din perspectiva criticilor formulate de autorul excepției, Curtea reține că prin Decizia nr. 156 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 14 mai 2013, sau prin Decizia nr. 280 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, instanța de contencios constituțional a reținut că anularea permisului de conducere intervine doar în condițiile și situațiile enumerate expres și limitativ de art. 114 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și reprezintă, de principiu, consecința condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracțiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice sau a altor norme legale. Or, tocmai această legătură determinantă, avută în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, justifică, pe de o parte, aplicarea măsurii ulterioare constând în anularea permisului de conducere, iar, pe de altă parte, explică rațiunea pentru care aceasta reprezintă o măsură dispusă, în sensul de aplicată, de către organul de poliție rutieră, și nu de instanța de judecată în cadrul aceluiași proces. Deschiderea unei noi proceduri judiciare, care să confirme necesitatea anulării permisului de conducere, ar fi fost inutilă în condițiile arătate mai sus, având, eventual, doar efectul întârzierii aplicării și executării măsurii. ...