Decizia CCR nr. 156/2013Paragraful 24

2. Curtea constată că asupra unor critici similare s-a pronunţat prin Decizia nr. 820 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009, observând că, în toate cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) lit. a) -f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, anularea permisului de conducere este dispusă ca urmare a condamnării titularului acestuia printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme legale. Or, tocmai această legătură determinantă, avută în vedere de instanţă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, justifică, pe de o parte, aplicarea măsurii ulterioare constând în anularea permisului de conducere, iar, pe de altă parte, explică raţiunea reglementării prin lege a aplicării măsurii de către organul de poliţie rutieră, şi nu de instanţa de judecată în cadrul aceluiaşi proces. Deschiderea unei noi proceduri judiciare, care să confirme necesitatea anulării permisului de conducere, ar fi inutilă în condiţiile arătate mai sus, având, eventual, doar efectul întârzierii aplicării şi executării măsurii. Aşadar, măsura anulării permisului de conducere constituie, potrivit art. 97 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, o măsură tehnico-administrativă dispusă de organul de poliţie rutieră, în executarea unei măsuri specifice domeniului său de activitate, ce nu implică o activitate jurisdicţională, în sensul că nu presupune adoptarea unui act decizional în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă.