Decizia ÎCCJ nr. 54/2026 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție 30. Instanța de trimitere, pentru a evita o antepronunțare, nu a exprimat un punct de vedere, însă a apreciat că, în raport cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, se pot contura două orientări. ... 31. Într-o primă orientare, s-ar putea susține că fapta persoanei care este citată în calitate de martor și care, pur și simplu, refuză să facă orice fel de declarație nu constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă și ar putea întruni, eventual, elementele constitutive ale infracțiunii de obstrucționare a justiției în varianta refuzului de a pune la dispoziția organului de urmărire penală a datelor și informațiilor pe care le deține. ... 32. În cadrul acestei opinii, este necesar a se analiza în ce măsură prezintă relevanță dacă persoana citată în calitate de martor a refuzat să facă orice fel de declarații înainte sau după depunerea jurământului. ... 33. În acest sens, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește refuzul de a depune mărturie, se face distincție între două situații, și anume: – prima situație este aceea a refuzului de a avea calitatea de martor, caz în care persoana respectivă refuză să depună jurământul și să aibă calitatea de martor. În această situație, nu ne vom afla în prezența infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar sancțiunea care ar putea fi aplicată persoanei respective, pentru că lipsește instanța de un mijloc de probă care o poate ajuta să stabilească adevărul în cauză, poate fi amenda și eventualele despăgubiri către persoana vătămată, dacă este vorba de o cauză civilă ori, în cauzele penale, în anumite situații, fapta ar putea fi considerată ca fiind o altă infracțiune, de exemplu, nedenunțarea unor infracțiuni - art. 266 din Codul penal, obstrucționarea justiției - art. 271 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În cazul în care refuzul constă practic în refuzul de a se prezenta în fața organelor judiciare, Codul de procedură penală permite aducerea sa cu mandat de aducere și amendarea, însă instanța nu îl poate obliga să depună jurământul. ... – cea de a doua situație privește cazul în care, deși s-a depus jurământul, martorul refuză să spună ceva despre anumite împrejurări esențiale în legătură cu care este întrebat. Din acest punct de vedere, refuzul total de a depune mărturie, în condițiile în care calitatea de martor este una câștigată cauzei, deoarece persoana a depus jurământul, echivalează cu „a nu spune tot ceea ce știe“ în legătură cu elementele esențiale ale cauzei în care este audiat. Nu are importanță pentru existența infracțiunii dacă refuzul este unul explicit, când martorul declară expres că refuză să depună mărturie, sau implicit, când martorul, fără a face vreo referire expresă, alege să treacă sub tăcere anumite chestiuni legate de împrejurările esențiale ale cauzei în care este audiat. ... ... 34. Într-o a doua orientare, s-ar putea susține că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă în cazul în care o persoană citată în calitate de martor în procesul penal refuză, indiferent dacă a depus sau nu jurământul, să facă orice fel de declarații. Se are în vedere faptul că, în ceea ce privește refuzul dat înainte de a depune jurământul, calitatea de martor „nu se naște“ odată cu depunerea jurământului, ci este o calitate atribuită de organul judiciar unei persoane care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală [art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Cu alte cuvinte, odată atribuită această calitate de organul judiciar unei persoane, aceasta devine titularul drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege pentru martori. ... 35. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 117 și 118 din Codul de procedură penală rezultă că numai persoanele prevăzute de acest articol de lege au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor, celelalte persoane nefiind titulare ale acestui drept, ci ale obligației de a spune adevărul, de a da declarații conforme cu realitatea, potrivit art. 114 alin. (2) lit. c) și art. 120 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. ... 36. Nu se poate aprecia că fapta de a refuza să dea declarații nu este prevăzută de legea penală doar pentru că această modalitate nu este prevăzută ad litteram în cuprinsul dispoziției legale, cât timp se incriminează fapta de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale, întrucât, printr-o interpretare reductio ad absurdum, s-ar ajunge la sancționarea faptei de a nu spune tot ce știe, dar la o achitare pentru fapta de a refuza să dea declarații. ... ...