Decizia CCR nr. 900/2020Punctul 132

132. Prin Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, Curtea a constatat că „prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au o sferă de incidență diferită față de cea reglementată de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, un judecător al Curții Constituționale putând beneficia de pensia de serviciu fie în temeiul Legii nr. 47/1992, fie în temeiul Legii nr. 303/2004, în funcție de condițiile legale pe care le îndeplinește. Raportul dintre cele două legi nu este guvernat de principiul lege specială/lege generală, cu consecința caracterului derogatoriu, de strictă și limitată interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci normele cuprinse în cele două legi au caracter autonom, de sine stătător, cu aplicabilitate diferită. Prin urmare, în temeiul art. 16 din Constituție, care consacră principiul nediscriminării, prevederea conținută de Legea nr. 47/1992 nu poate împiedica judecătorul Curții Constituționale care, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, realizează o vechime de cel puțin 25 de ani în funcțiile enumerate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 să beneficieze de pensia de serviciu prevăzută de acest text de lege“. Curtea a avut în vedere atribuțiile și statutul constituțional al judecătorilor Curții Constituționale. Astfel, potrivit art. 143 din Constituție, pentru a ocupa funcția de judecător constituțional, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiții de numire, respectiv pregătire juridică superioară, cel puțin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior și înaltă competență profesională; dispozițiile constituționale cuprinse în art. 142 și 143 stipulează procedura de desemnare care constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor; această funcție este una de rang înalt în cadrul autorităților statului, rolul său fundamental derivând din competențele care revin Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională în România; pe durata exercitării mandatului, judecătorul constituțional este inamovibil, se bucură de imunitate și este incompatibil cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior (art. 61 din Legea nr. 47/1992). Cu privire la modalitatea de exercitare a mandatului în cadrul instanței constituționale, Curtea a constatat că „judecătorul constituțional exercită competențe jurisdicționale supuse regulilor care guvernează un proces echitabil [...], Plenul Curții Constituționale funcționează ca instanță de judecată în temeiul legii, dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea instanței respectând exigența menționată nu numai sub aspectul existenței înseși a tribunalului, ci și sub aspectul compoziției completului învestit cu judecarea litigiului“. Curtea a precizat că „factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul exercitării acestuia, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare“. Invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunțată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, și Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Beles și alții împotriva Republicii Cehe, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au incidență și în materia contenciosului constituțional, garanțiile referitoare la dreptul la un proces echitabil fiind pe deplin aplicabile și în fața Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea a reținut că „activitatea exercitată în realizarea mandatului de judecător constituțional constituie o activitate jurisdicțională, prin deciziile pronunțate de Plenul Curții Constituționale, instanța hotărând cu caracter definitiv și general obligatoriu asupra unor chestiuni de drept - constituționalitatea actelor cu care a fost sesizată -, competență care îi aparține în exclusivitate, potrivit dispozițiilor constituționale și legale“. ...