Decizia CCR nr. 875/2020Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2020 · dosar 1.938
Punctul 27
27. În mod neechivoc, voința legiuitorului configurată în normele juridice în discuție se întemeiază pe imperativul izvorât din complexitatea circumstanțială a momentului. Stimulentul ce se dorește a fi acordat personalului din învățământ, în limitele condiționărilor expres prevăzute de actul normativ contestat - respectiv, pentru perioadele în care, în timpul stării de alertă/de urgență activitatea este desfășurată efectiv în cadrul unităților de învățământ, în prezența și, deci, prin contact nemijlocit cu antepreșcolari/preșcolari/elevi/studenți, ceea ce presupune, în mod vădit, un risc crescut de infectare cu noul coronavirus - are semnificația unei soluții obiective rezonabile de compensare a riscului major la care se expun persoanele care fac parte din categoriile de personal vizate. Mai mult, dată fiind specificitatea caracteristicilor profesionale ale categoriilor de beneficiari ai dispozițiilor legii criticate, prin raportare la specificul activităților desfășurate de celelalte categorii de personal bugetar, se opinează că, în accepțiunea principiului invocat, statuată pe cale jurisprudențială de instanța de contencios constituțional - respectiv aplicarea unui tratament egal unor cazuri egale -, nu poate intra în discuție o încălcare a principiului egalității în fața legii. Se apreciază că nu există elemente concrete din care să rezulte că alte categorii de personal plătit din bugetul de stat decât cele vizate de beneficiile legii contestate s-ar afla într-o situație similară, astfel încât să apară ca necesară extinderea măsurii legislative și în privința acestora. Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, art. 16 din Constituția României, republicată, vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Prin analogie, se amintește faptul că dispozițiile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările ulterioare, reglementează acordarea unui stimulent de risc similar, în beneficiul unei alte categorii de personal bugetar supraexpus infectării în plină perioadă de pandemie, categorie reprezentată de medici, personal medico-sanitar, personal paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19. Ca urmare, se opinează că principiul constituțional presupus a fi încălcat a fost pe deplin respectat de către Parlament. ...
Sursa oficială ↗