Decizia CCR nr. 872/2020Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.11.2020 · dosar 144/260/2016
Punctul 27
27. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, autorii excepției pornesc de la o premisă greșită, apreciind că procedura prevăzută de capitolul IV din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ar reglementa o procedură jurisdicțională administrativă, în condițiile în care dispozițiile în cauză prevăd competența de soluționare a plângerii contravenționale în sarcina instanței de judecată și nu a unui organ administrativ-jurisdicțional. Referitor la susținerile potrivit cărora „jurisdicția în materia contravențională“ ar trebui să fie gratuită, astfel cum este jurisdicția administrativă, prin Decizia nr. 232 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, Curtea a subliniat că acest aspect ține de voința legiuitorului, care este liber să acorde scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situații specifice, fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe astfel, cum este cea criticată în cauză. ...
Sursa oficială ↗