Decizia CCR nr. 779/2020Punctul 4
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care acestea vizează și contractele individuale în curs de executare, și nu doar modelele de contract ale profesionistului. Astfel, se încalcă separația puterilor în stat, principiul neretroactivității, dreptul la apărare, dreptul de proprietate și libertatea economică și a comerțului. În acest sens, se menționează faptul că principiul separației puterilor în stat este încălcat, deoarece dispozițiile criticate permit judecătorului să emită dispoziții general obligatorii prin hotărârea pe care urmează să o pronunțe în cauză prin care să oblige profesionistul să modifice toate contractele în care se regăsesc aceste clauze sau clauze similare, deși aceste contracte nu au făcut obiectul analizei instanței. Or, acțiunea în justiție prin care se verifică circumstanțele încheierii unuia sau mai multor contracte determinate nu poate avea ca efect înlăturarea unei clauze din toate contractele profesionistului și nu poate fi asimilată unei acțiuni în justiție prin care se verifică o practică ilicită a unui profesionist. Efectul erga omnes poate fi conceput doar dacă se produce asupra contractelor având elemente de fapt și de drept identice, ipoteză greu de întâlnit având în vedere factorii diverși care stau la baza încheierii contractelor și procesul particular de negociere ce însoțește fiecare contract în parte. O clauză poate fi calificată drept abuzivă doar dacă este inserată într-un anumit context. Nu se face o analiză concretă a factorilor ce au determinat încheierea contractelor și nu se permite profesionistului să își facă apărările și să administreze probele necesare pentru fiecare contract în parte. Totodată, se încalcă dreptul de proprietate și libertatea economică, întrucât, pe de o parte, dreptul de proprietate asupra creanțelor izvorâte din contractele de credit în curs de executare devine precar și incert, iar, pe de altă parte, se permite instanței de judecată să intervină în contractele unui profesionist fără ca acestea să fi fost reclamate și analizate, ceea ce creează premisele afectării circuitului juridic aferent serviciilor de creditare și libertății prestării acestor servicii. De asemenea, se susține că principiul constituțional al neretroactivității legii civile este afectat, deoarece, pe de o parte, legea nu permite instanței de judecată să aplice legea contravențională mai favorabilă faptei contravenționale cercetate și, pe de altă parte, legea tinde să producă efecte pentru fapte juridice, respectiv acte juridice încheiate anterior intrării sale în vigoare, în contextul inexistenței la data încheierii contractelor litigioase a vreunei prevederi legale care să permită unei instanțe să dispună modificarea generală a condițiilor contractuale, indiferent dacă măsura ar fi cerută sau agreată de clienții băncii. Reglementarea contestată contravine și principiului securității raporturilor juridice, care presupune crearea și asigurarea unui climat de stabilitate juridică. ...
Sursa oficială ↗