Decizia CCR nr. 726/2020Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2020 · dosar 395/42/2014
Punctul 20
20. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1) , la paragrafele 34 și 35 ale Deciziei nr. 126 din 28 februarie 2019, Curtea a constatat netemeinicia acestei susțineri. Astfel, în jurisprudența sa, cu privire la art. 41 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, Curtea a reținut că acest text constituțional nu poate fi interpretat în sensul că, oricând, orice persoană poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obținut avizul, autorizația sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, și acest lucru. Obținerea acestor avize, autorizații sau atestări este motivată de specificul fiecărei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzătoare, precum și anumite aptitudini pe care cel ce dorește să exercite acea meserie sau profesie trebuie să le aibă, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă ales. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 24 februarie 2006, Curtea a stabilit că, de principiu, instituirea, prin lege, a unor condiții pentru ocuparea unor funcții sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă și la alegerea profesiei. În concluzie, Curtea a reținut că nu se poate susține că textele de lege criticate ar permite desființarea raporturilor de muncă în mod arbitrar, deoarece trecerea în rezervă sau direct în retragere se face doar în cazul neavizării în vederea acordării autorizației de acces la informații clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar. ...
Sursa oficială ↗