Decizia CCR nr. 723/2020Punctul 14

14. Astfel, în ceea ce privește soluțiile normative cuprinse la art. 1 al legii, care vizează completarea Codului muncii, se semnalează că, pentru perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, se instituie un paralelism legislativ cu prevederile art. XI alin. (1) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Așadar, soluția legislativă preconizată la art. 1 pct. 1 din lege este deja reglementată în cuprinsul acestei ordonanțe de urgență, fiind considerată a se încadra în cazul prevăzut la art. 52 lit. c) din Codul muncii, ceea ce contravine art. 16 din Legea nr. 24/2000. Același act normativ emis de Guvern prevede faptul că indemnizația se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar cuantumul indemnizației este plafonat la cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, în timp ce pct. 2 al art. 1 din legea criticată reglementează o soluție diferită. Totodată, alin. (2) -(8) ale art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 cuprind și alte reglementări cu referire la diferite aspecte, iar soluțiile legislative prevăzute la alin. (1) , (4) și (5) ale art. 53^1 din lege se suprapun parțial cu dispozițiile alin. (1) , (5) și (1^1) ale art. XII din ordonanța menționată, ceea ce conferă normelor un caracter lipsit de previzibilitate și echivoc, aspect sancționat constant atât în jurisprudența în materie a Curții Constituționale (deciziile nr. 901/2009, nr. 783/2012, nr. 26/2012 și nr. 363/2015), cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). ...