Decizia CCR nr. 721/2020Punctul 120

120. În ce privește a patra ipoteză, cea cuprinsă la art. 30 alin. (1) lit. d) din legea supusă controlului de constituționalitate, respectiv „în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere cu proprietarul“, Curtea reține că, prin modalitatea vagă de reglementare, aceasta este de natură să atingă dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu poate fi stabilită procedura prin care se ajunge la o astfel de înțelegere. Totodată, nu este clar ce semnificație are noțiunea de „înțelegere“, și anume dacă aceasta are în vedere un acord privind valoarea unor despăgubiri, în condițiile în care art. 30 nu prevede expres acordarea acestora pentru ocuparea temporară, ci numai varianta exproprierii, însă doar în ipoteza prevăzută la alin. (4) al articolului în discuție. Lipsa de precizie și previzibilitate a textului dă posibilitatea aplicării sale abuzive, de vreme ce imposibilitatea ajungerii la o înțelegere cu proprietarul se probează exclusiv prin declarația pe propria răspundere a inițiatorului proiectului, care o descrie. Și această ipoteză, la fel ca celelalte, fiind insuficient determinată prin anumite elemente sau condiții esențiale, clare, riguroase și predictibile, poate da naștere, în practică, la numeroase abuzuri sau conflicte și, în final, la litigii deduse controlului instanței judecătorești. Or, legiuitorul are obligația de a elabora texte de lege care să țină cont de întregul ansamblu legislativ în vigoare, să se integreze acestuia în mod armonios, să fie ușor de înțeles și aplicat de către destinatarii săi și organele competente, și nu să fie apte ca, prin ele însele, să reprezinte de plano o potențială sursă de interpretări abuzive sau contradictorii și de litigii judiciare. ...