Decizia CCR nr. 718/2020Punctul 10

10. Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, opinează că dispozițiile criticate respectă exigențele constituționale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității acesteia, întrucât destinatarul normei poate identifica situațiile concrete în care urmărirea penală se efectuează de procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor, apelând la definițiile legale ale noțiunilor folosite de dispozițiile de lege criticate, definiții ce se regăsesc în Codul de procedură penală, în Codul penal și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În ceea ce privește critica potrivit căreia persoanele vizate, și anume participanții, nu se află în situații egale, unii fiind civili, iar alții militari, judecătorul de cameră preliminară reține că, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni, toți participanții se află în aceeași situație, respectiv ei vor fi deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obișnuite. Reține că în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dispozițiile de lege criticate aplicânduse tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Judecătorul de cameră preliminară reține că, prin reglementarea din cuprinsul dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către același parchet, cel militar, față de toți participanții, este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracțiunilor comise, evitându-se, astfel, soluțiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competența de urmărire ar fi împărțită între un parchet militar și unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiție într-un termen rezonabil și în mod echitabil. În concluzie, opinia judecătorului de cameră preliminară este în sensul că excepția este neîntemeiată, câtă vreme urmărirea penală a civililor, efectuată de procurorii militari, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care asupra acuzației în materie penală decide un tribunal civil, independent și imparțial. ...