Decizia CCR nr. 685/2020Punctul 44

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2020 · dosar 1.374A/2020
Punctul 44
44. În legătură cu cele de mai sus, Curtea reține că prin Decizia nr. 23 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 8 noiembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, cu privire la comisiile locale de fond funciar, că nu se pot substitui executivului în ce privește competențele exercitate în aplicarea Legii nr. 213/1998. Prin această decizie, în esență, Înalta Curte a statuat că dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale nu pot reglementa o dezafectare ope legis din domeniul public al statului, prin trecerea respectivelor terenuri în domeniul privat, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari, statuând că se impune îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se prevede altfel. De asemenea a mai statuat că „Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998“ și că se poate concluziona că dreptul de proprietate publică nu încetează decât prin modalitățile indicate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în caz contrar fiind încălcat caracterul inalienabil al terenurilor proprietate publică. ...
Sursa oficială ↗