Decizia CCR nr. 681/2020Punctul 9

9. Referitor la art. 11 alin. (3) din Legea pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, se susține că această dispoziție legală este preluată din reglementarea D.I.I.C.O.T. unde a fost introdusă pentru a permite prorogarea de competență în ipoteza în care, fiind investigate împreună infracțiuni de competența D.I.I.C.O.T. și infracțiuni aflate în legătură cu acestea, procurorul apreciază utilă disjungerea cauzei în privința celor din urmă; astfel, dacă, potrivit art. 63 alin. (2) raportat la art. 44 alin. (2) din Codul de procedură penală, care constituie dreptul comun în materie, într-un asemenea caz procurorul trebuie să decline competența de soluționare a cauzei disjunse, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, care constituie legea specială, procurorul D.I.I.C.O.T. poate reține cauza disjunsă pentru a continua urmărirea penală în privința acesteia. Se arată că în cazul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu o astfel de posibilitate nu există, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din legea analizată, competența de urmărire penală a acestei noi structuri de parchet se limitează la infracțiunile de mediu, art. 11 din aceeași lege necuprinzând o dispoziție similară art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, care să reglementeze prorogarea competenței Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu în privința altor infracțiuni decât cele de mediu. Se arată că, întrucât în cazul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu situația premisă a art. 11 alin. (3) din legea criticată nu este legal posibilă, textul criticat nu satisface exigențele instituite de prevederile art. 6 din Legea nr. 24/2000 de a institui reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. ...