Decizia CCR nr. 656/2020Punctul 12

12. De asemenea se realizează o comparație între atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, reglementate la art. 46 din Legea nr. 144/2007, anterior pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, și atribuțiile comisiei de verificare a averilor prevăzute la art. 10^4 din Legea nr. 115/1996, arătând că singura diferență între acestea constă în faptul că trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel, realizată de către comisia de cercetare a averilor, nu este însoțită și de o propunere de confiscare. Se susține că, deși pare că viciul de neconstituționalitate constatat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a fost astfel remediat, în realitate, prin dispozitivul din cuprinsul său, ordonanța de trimitere emisă de comisia de cercetare a averilor este similară unui rechizitoriu, aspect ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) , art. 23 alin. (11) și art. 20 alin. (2) , prin raportare la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la principiul ne bis in idem. Se susține că, în contradicție cu cele statuate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, comisia de cercetare a averilor pronunță o ordonanță de confiscare prin care se stabilește existența unei vinovății a persoanei cercetate, răsturnând totodată sarcina probei, în sensul obligării acesteia din urmă să își dovedească nevinovăția. Se face trimitere la opinia separată formulată la decizia mai sus invocată. Se susține că magistrații nu au dreptul să soluționeze cauze decât în cadrul instanțelor judecătorești, or, în calitate de membri ai comisiei de cercetare a averilor, aceștia acționează ca reprezentanți ai statului și, în raportul de subordonare de drept public, soluționează cauza, urmând ca asupra propunerii de confiscare să se pronunțe alți judecători. Se susține că această manieră de reglementare contravine Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care s-a reținut că „magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii“. Se mai arată că prezența procurorilor în cadrul comisiei de cercetare a averii constituie o imixiune în procesul de luare a deciziei de către restul membrilor comisiei. ...