Decizia CCR nr. 641/2020Punctul 33

33. Președintele României mai consideră că art. I pct. 11, cu referire la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție. Astfel, potrivit art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, se modifică statutul secretarului general și al secretarului general adjunct al Consiliului Concurenței, aceștia fiind „numiți și eliberați din funcție, la propunerea Președintelui, de Plenul Consiliului Concurenței. Atribuțiile secretarului general și ale secretarilor generali adjuncți sunt stabilite de plenul Consiliului Concurenței“. Normele prevăzute la art. I pct. 11 din legea criticată încalcă exigențele de calitate a legii, având un conținut echivoc, confuz, ceea ce face ca reglementarea să fie lipsită de claritate și previzibilitate. În plus, prin soluția legislativă adoptată se creează, pe de o parte, un paralelism legislativ, iar, pe de altă parte, o contradicție cu alte reglementări în vigoare, respectiv art. 389 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, referitor la categoria înalților funcționari publici, care cuprinde persoanele care sunt numite în funcții publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome, prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică. Așadar, potrivit Codului administrativ - reglementarea-cadru în domeniu - legiuitorul a consacrat principiul potrivit căruia secretarul general și secretarul general adjunct dintr-o autoritate administrativă autonomă, în speță Consiliul Concurenței, trebuie să fie înalți funcționari publici. Or, dispoziția mai sus menționată stabilește o regulă distinctă cu privire la numirea și statutul acestor două funcții, creând confuzie chiar cu privire la statutul acestor funcții, neaplicându-se regulile specifice referitoare la numirea, respectiv eliberarea din aceste funcții. Totodată, prin art. 394 din Codul administrativ se reglementează în mod detaliat modalitatea în care o persoană poate ocupa o funcție publică din categoria înalților funcționari publici și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească. Or, din modul deficitar de reglementare a art. I pct. 11 din legea criticată, nu se poate deduce dacă aceste funcții rămân în continuare funcții de înalți funcționari publici, iar simpla precizare că persoanele care ocupă respectivele funcții sunt „numiți și eliberați din funcție, la propunerea Președintelui, de Plenul Consiliului Concurenței“ nu conferă normei claritatea și previzibilitatea necesare pentru a se înțelege dacă aceste funcții rămân funcții de înalți funcționari publici, ceea ce contravine în mod flagrant art. 1 alin. (5) din Constituție, instituindu-se, totodată, o reglementare contradictorie cu normele anterior amintite din cuprinsul Codului administrativ. Mai mult, în lipsa unor dispoziții tranzitorii cu privire la situația persoanelor care ocupă respectivele funcții, se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție și în dimensiunea sa referitoare la securitatea raporturilor juridice, sens în care se invocă considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 341 din 23 mai 2019. O astfel de reglementare nu poate fi acceptată nici din perspectiva respectării principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție, deoarece s-ar institui un regim diferențiat pentru aceste două funcții ale Consiliului Concurenței, în raport cu persoane aflate în aceeași situație juridică (secretari generali/secretari generali adjuncți ai unor autorități administrative autonome). ...