Decizia CCR nr. 604/2020Punctul 16

16. Curtea observă că unul dintre mijloacele procesuale puse la îndemâna părților pentru a urmări evoluția cauzei în raport cu art. 6 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și cu estimarea temporală realizată potrivit art. 238 din Codul de procedură civilă, este contestația privind tergiversarea procesului. Potrivit art. 522 alin. (2) din Codul de procedură civilă, contestația privind tergiversarea procesului se poate face în următoarele cazuri: (i) când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (ii) când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; (iii) când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; (iv) când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului. ...