Decizia CCR nr. 600/2020Punctul 93
Punctul 93
93. În continuare, articolul unic pct. 5 din legea de aprobare a modificat art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, precizându-se că prevederile legale astfel modificate se aplică și pentru cererile depuse după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Astfel, dacă sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 dobânzile pentru credite, altele decât cele ipotecare se capitalizau la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, în Senat soluția legislativ a fost schimbată complet, în sensul că nici măcar pentru aceste credite nu se mai capitalizează dobânda, iar în Camera Deputaților acest beneficiu a fost extins și în favoarea celor care au depus cereri după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Cu alte cuvinte, articolul unic pct. 5 din legea de aprobare extinde beneficiile prevăzute de legea de aprobare (cum ar fi necapitalizarea dobânzii la creditele aflate în curs de derulare) și pentru cererile depuse înainte de intrarea în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, soluție legislativă care nu a fost analizată de Senat. ...
Sursa oficială ↗