Decizia CCR nr. 597/2020Punctul 29
Punctul 29
29. În schimb, Curtea constată că o asemenea măsură nu era necesară din perspectiva efectelor neexprimării opțiunii asupra însuși dreptului la despăgubiri deoarece în plan legislativ ar fi putut fi concretizate alte soluții, mai puțin restrictive în privința dreptului de proprietate al creditorului. Statul a apelat la cea mai drastică și mai intruzivă măsură posibilă - pierderea dreptului de proprietate. Nu este rolul Curții să indice care ar fi putut fi aceste măsuri - mai ales că textul legal criticat nici nu mai este în vigoare -, însă, cu titlu exemplificativ, s-ar fi putut impune ca exprimarea opțiunii pentru despăgubiri în numerar și/sau acțiuni la Fondul Proprietatea să se realizeze înainte de emiterea titlului de despăgubire, iar nu ulterior acestui moment, sau ar fi putut fi stabilit un termen mult mai scurt pentru realizarea dreptului de opțiune, a cărui nerespectare să ducă la pierderea acestui drept, iar nu a însuși dreptului subiectiv la despăgubiri, concomitent cu reglementarea unei modalități subsidiare de despăgubire în cazul neexprimării opțiunii etc. Cu alte cuvinte, dacă statul intenționa să impună o anumită raționalitate procedurii, aceasta putea și trebuia realizată mai eficient și mai aproape de momentul emiterii titlului. Curtea observă însă că legiuitorul a ales să acorde un termen de opțiune îndelungat, care a variat între 4 ani și 7 luni, respectiv trei ani, doar pentru ca titularul titlului de despăgubire să își exprime opțiunea referitor la modalitatea de despăgubire, în condițiile în care cadrul legislativ era extrem de precis determinat, titularii putând opta pentru titlu de plată și/sau de conversie după cum valoarea despăgubirii depășea sau nu 500.000 lei, conform art. 18^1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, dacă titlul de despăgubire era emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire puteau opta pentru acordarea de despăgubiri exclusiv în numerar sau exclusiv în acțiuni la Fondul „Proprietatea“, potrivit art. 18^2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Dacă titlul de despăgubire era emis pentru o sumă care depășea 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire puteau opta, în conformitate cu prevederile art. 18^1 alin. (3) din același act normativ, fie exclusiv pentru primirea de acțiuni emise de Fondul „Proprietatea“, fie pentru primirea de titluri de plată, în limita sumei de 500.000 lei și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul de despăgubire, pentru acțiuni emise de Fondul „Proprietatea“. ...
Sursa oficială ↗