Decizia CCR nr. 592/2020Punctul 12

12. Totodată, este de observat că, din punct de vedere al tehnicii legislative, legea analizată cuprinde trei articole, dintre care unul nu are valoare normativă (art. 1), iar celelalte două articole, fiind accesorii art. 1 din lege, nu pot avea la rândul lor valoare normativă. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că dacă dispare unul dintre elementele fundamentale ale legii, aceasta nu mai poate reglementa relațiile sociale care transpar încă din titlul și obiectul său. Textele rămase, cu valoare secundară în economia legii, nu pot avea o existență izolată sau singulară, ele relevându-și rațiunea normativă doar dacă sunt integrate într-un act normativ care are un obiect de reglementare principal [a se vedea Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragrafele 67 și 68]. Prin urmare, în condițiile date, art. 2 și 3 din lege nu pot dezvolta un text căruia îi lipsește caracterul normativ; de aceea ele au doar o aparență de normativitate, astfel că viciul de neconstituționalitate extrinsec constatat în privința art. 1 se extinde și asupra acestora (accesorium sequitur principale). De asemenea, este discutabil dacă aceste prevederi dezvoltă un anumit text de lege, conținutul lor circumscriindu-se mai degrabă executării legii (lege care, în cauza de față, nu are obiect de reglementare), drept care aspectele privind organizarea de manifestări culturale și educaționale sau posibilitatea finanțării și sprijinirii acestora puteau fi stabilite prin acte de reglementare secundară. ...