Decizia CCR nr. 589/2020Punctul 5

5. Astfel, sintagma „participațiile statului“ cuprinsă în art. 1 din lege nu este definită nici în lege, nici într-o altă reglementare, putând cuprinde atât acțiuni, cât și alte active funcționale. Având în vedere că în expunerea de motive a legii se enumeră exemplificativ mai multe entități economice, cu precizarea că „toate acestea sunt entități economice la care statul deține acțiuni“, se poate desprinde concluzia că legea ar interzice doar vânzarea acțiunilor deținute de către statul român la diferite entități economice, însă incertitudinea cu privire la obiectul material al legii apare din coroborarea cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, unde prin sintagma „participațiile statului“ sunt vizate acțiuni și active, active funcționale. Prevederile art. 1 din lege sunt lipsite de rigoare și în ceea ce privește termenul „bănci“, care este folosit în mod impropriu, o normă clară și previzibilă impunând folosirea sintagmei „instituții de credit“. Mai mult, ținând cont de faptul că normele juridice își produc efectul numai de la data intrării în vigoare a legii care le conține, sintagma „la data intrării în vigoare a legii“ regăsită în același articol este inutilă și neavenită, pe de o parte, și creează o stare de îndoială celui chemat să se conformeze normei juridice, întrucât pare că introduce o excepție de la regula enunțată, pe de altă parte. În fine, norma cuprinsă în art. 1 din legea criticată nu este propriu-zis o normă juridică, deoarece îi lipsește sancțiunea. Modelul comportamental impus nu este urmat de descrierea sancțiunii care este aplicabilă ca urmare a încălcării sale, nu este prevăzută forma de răspundere care va fi angajată ca urmare a nerespectării prevederilor acestei norme care, prin terminologia folosită, se vrea a fi o normă cu caracter imperativ. Absența oricărei sancțiuni lipsește de caracter obligatoriu norma juridică, încălcându-se prevederile art. 8 din Legea nr. 24/2000. ...