Decizia CCR nr. 589/2020Punctul 52

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.07.2020 · dosar 709A/2020
Punctul 52
52. Autorii sesizării susțin că prevederile art. 1 din lege sunt lipsite de rigoare și în ceea ce privește noțiunea de „bănci“, considerată a fi utilizată impropriu în locul sintagmei „instituții de credit“. Analizând critica formulată, Curtea reține că, potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, „Instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și funcționa cu respectarea dispozițiilor generale aplicabile instituțiilor de credit și a cerințelor specifice prevăzute în Partea a II-a a prezentei ordonanțe de urgență, în una din următoarele categorii: a) bănci; b) organizații cooperatiste de credit; c) bănci de economisire și creditare în domeniul locativ; d) bănci de credit ipotecar“. Cu alte cuvinte, noțiunea de „instituții de credit“ reprezintă categoria generală (genul proxim) care cuprinde în sfera sa noțiunea de „bancă“, categorie specială, parte din cadrul general (diferența specifică). Utilizarea de către legiuitor a noțiunii de „bancă“ demonstrează intenția acestuia de a circumscrie sfera de incidență a interdicției de înstrăinare a participațiilor statului doar la acele instituții de credit constituite în categoria „bănci“. Sub acest aspect, nu se poate reține lipsa de rigoare și previzibilitate a normei supuse controlului, critica cu un atare obiect fiind neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗