Sari la conținut

Decizia CCR nr. 529/2020Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.06.2020
Dosarul
9.408/2/2017

12. Referitor la dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susține că aceste norme încalcă principiul previzibilității, deoarece în cazul indemnizației pentru titlul științific de doctor nu se poate stabili cu certitudine care este data aplicării legii. Se arată că aplicarea legii se realizează, în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în 3 etape distincte, și anume: 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, când se mențin în plată indemnizațiile de încadrare, inclusiv sporurile, 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018, când se majorează indemnizațiile de încadrare, inclusiv sporurile cu 25% din nivelul acordat în luna decembrie 2017, respectiv perioada 2019-2022 când se majorează succesiv indemnizațiile de încadrare, nu și sporurile. Se arată că prevederile legale criticate încalcă și principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, deoarece modificările referitoare la aplicabilitatea sporului pentru titlul științific de doctor nu sunt previzibile, în condițiile în care nu se poate stabili cu certitudine dacă este vorba despre prima etapă de aplicare a legii, de la data de 1 iulie 2017, a doua etapă de aplicare a legii, de la data de 1 august 2018 sau ultima etapă de aplicare a legii, respectiv începând cu anul 2019. În atare condiții, maniera echivocă în care legiuitorul reglementează momentul aplicării indemnizației pentru titlul de doctor nu respectă cerințele constituționale de previzibilitate și claritate ale legii, în condițiile în care nu se poate determina data de la care se acordă indemnizația. Se invocă, în sprijinul criticilor de neconstituționalitate, aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului privind exigențele de previzibilitate și precizie a legii. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie