Decizia CCR nr. 509/2020Punctul 19

19. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că activitatea de procurare nu poate avea sensul strict gramatical, întrucât legiuitorul a definit-o ca fiind o operațiune cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive și trebuie să îndeplinească toate cerințele legale ale unei astfel de operațiuni. Mai exact, pentru a intra sub incidența art. 16 din legea anterior menționată, orice operațiune dintre cele enumerate la art. 2 lit. b) trebuie să se refere la o activitate de import, export sau intermediere (evident, activitatea de intermediere fiind cea mai frecventă în practică). Prin aceeași decizie s-a reținut că, din chiar modalitatea în care legiuitorul a înțeles să formuleze definiția legală, enumerând o serie de noțiuni, iar apoi precizând că se referă și la orice altă activitate legală de import, export sau intermediere, rezultă cerința generală ca oricare dintre operațiunile cu produse să se refere la activități de export, import sau intermediere. S-a arătat că aceeași concluzie pare a se desprinde și din examinarea legii în ansamblul său, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze în principal procedura de autorizare pentru a se putea desfășura în mod legal operațiuni cu produse. Pe de altă parte, s-a arătat că tehnica legislativă utilizată în acest act normativ este similară modalității în care s-a incriminat infracțiunea de trafic de droguri, însă, spre deosebire de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000, în cazul Legii nr. 194/2011, legiuitorul nu a mai prevăzut distinct incriminarea vreunei acțiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru consum propriu, limitându-se a prevedea că noțiunea de operațiuni se referă la activități de import, export sau intermediere. S-a reținut, totodată, că noțiunea de „intermediere“ trimite la traficul cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (corespunzător infracțiunii de trafic de droguri din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri), iar noțiunile de „import“ și „export“ au corespondent în Legea nr. 143/2000. De asemenea, s-a constatat că, examinând succesiunea noțiunilor folosite de legiuitor în Legea nr. 194/2011, se poate constata că majoritatea acestora, respectiv „fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, stocare-depozitare“, trimit, prin însuși conținutul lor, la desfășurarea unor veritabile activități economice, ce necesită în mod normal și participarea unor alte persoane, iar nu la activități pentru consumul propriu, și că doar noțiunile „procurare, ambalare, transport, manipulare“ au o semnificație ambivalentă și se pot referi atât la activități ce au ca finalitate consumul propriu (practic pot fi săvârșite și de consumatorul final al produselor), cât și la etape ale activităților de import, export sau intermediere. S-a reținut însă că semnificativă este absența dintre acestea a modalității alternative a „deținerii“. S-a conchis că legiuitorul a ales să nu incrimineze ca infracțiune deținerea de produse susceptibile a avea efecte psihoactive decât în măsura în care deținerea ar putea fi circumscrisă într-un caz particular noțiunii de altă activitate de import, export sau intermediere - teza finală a art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011. ...