Decizia CCR nr. 505/2020Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.06.2020 · dosar 1.448/33/2016
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că art. 83 și art. 91 din Codul penal impun ca o condiție obligatorie exprimarea acordului inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pentru a putea fi dispusă amânarea executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se susține că exprimarea acordului a fost reglementată în vederea interzicerii muncii forțate, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Constituție și art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se susține că acordul manifestat de inculpat pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității reflectă voința acestuia de a se reintegra în comunitate, în mijlocul și în folosul căreia va presta acea muncă neremunerată, aceasta constituind și scopul pedepsei. Sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 666 din 30 octombrie 2018 și nr. 651 din 17 octombrie 2019. ...
Sursa oficială ↗