Decizia CCR nr. 512/2020Punctul 9

9. Judecătoria Constanța - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, cu privire la dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. d) din Codul penal, menționează că termenul de „circumstanțe“ este folosit în dreptul penal pentru a denumi împrejurări, calități, stări sau situații care însoțesc fapta, contribuind la determinarea gradului de pericol social, la gravitatea și calificarea acesteia sau care privesc situația personală a infractorului, determinând periculozitatea socială a acestuia, felul vinovăției sale și incidența răspunderii penale. Arată că, în situația în care, până la primul termen de judecată, inculpatul a acoperit doar o parte din prejudiciul material solicitat de partea civilă, însă, în urma deliberării, instanța constată că prestațiile inculpatului sunt acoperitoare față de întreg prejudiciul produs, acțiunea civilă urmând a fi admisă numai în parte, se va face aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În ceea ce privește dispozițiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanța consideră că acestea apără interesele persoanelor prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii. Arată astfel că instituirea măsurilor asigurătorii are drept scop apărarea intereselor patrimoniale ale persoanelor vătămate, care reclamă un prejudiciu cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni. Subliniază faptul că nici Codul civil și nici Codul de procedură civilă nu prevăd posibilitatea ca persoana al cărei bun este supus unei măsuri de indisponibilizare să îl vândă în vederea acoperirii prejudiciului. Măsurile asigurătorii au fost definite în doctrină ca fiind acele măsuri procesuale care constau în indisponibilizarea, pe parcursul procesului penal, a bunurilor unor persoane, pentru ca acestea să nu le înstrăineze până la sfârșitul procesului și să devină insolvabile. Așadar, măsurile asigurătorii se iau pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor. Referitor la dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, instanța arată că stabilirea pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni este opțiunea legiuitorului, în baza politicii penale pe care o aplică pe teritoriul statului, după o analiză prealabilă a frecvenței săvârșirii unui anumit gen de infracțiuni, a gravității acestora, a urmărilor produse și a relațiilor sociale care trebuie protejate. De asemenea, consideră că nimic nu împiedică reținerea atât a circumstanței generale agravante stabilite de prevederile art. 77 lit. a) din Codul penal, cât și a unor circumstanțe speciale de agravare, astfel cum este cazul infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, respectiv de viol - art. 218 alin. (3) lit. f) din Codul penal, agresiune sexuală - art. 219 alin. (2) lit. f) din Codul penal etc. ...